16 mai 2013

Atingerea frumuseţii

La sfârşitul săptămânii trecute am participat la un seminar cu Richard Moss. Voi vorbi despre această experienţă pe blogul personal imediat ce mă voi simţi în stare. :)
Acum, îmi doresc doar să împărtăşesc o singură... idee. De fapt, e mai mult decât o idee, e o realitate de care am devenit conştientă în urma unuia din exerciţiile efectuate la seminar:

"Modul în care atingem viaţa este modul în care viaţa ne atinge pe noi".

Ceea ce dăm vieţii, viaţa ne dă înapoi. De ce ne înconjurăm, aceea atragem către noi.


Mulţi dintre noi simţim asta instinctiv. Ne alegem culorile care sunt în armonie cu noi, prietenii care ne bucură inima, haine frumoase, cărţi ce ne mişcă sufletul, plantăm o floare, ornăm o prăjitură, pictăm un perete... ne înconjurăm de frumos în cele mai diverse moduri.

Uneori, prinşi de "modă" uităm de valoarea frumosului in viaţa noastră şi ne începem să facem concesii.  Iar una dintre cele mai dăunătoare concesii pe care o facem este cea referitoare la jocurile şi jucăriile copiilor noştri.

Intru uneori în magazinele de jucării şi privesc uimită: transformeri-i, roboţi monstruoşi, pokemoni, monştri de toate formele şi toate culorile - cum au ajuns copiii noştri să vrea să se joace cu aşa ceva?
Nici fetiţele nu sunt ferite de influenţa modei, ba dimpotrivă. Păpuşile lor sunt de prea multe ori copia modelelor anorexice ce populează acum scenele modei, sădind în sufletul micuţelor un model de "frumuseţe" artificial, pe care multe dintre ele se vor chinui mai apoi să îl atingă...

Cu câţiva ani în urmă,  am început să fac păpuşi, mai mult ca un protest faţă de urâtul şi falsitatea care se strecoară aproape pe neobservate în lumea copiilor. Folosesc materiale naturale şi încerc, prin munca mea să fac simţită atingerea frumuseţii
Fiecare păpuşă e lucrată în întregime manual, iar lucrul la ea durează în medie cam trei zile. Lucrul la ele e o încântare. După ce termin corpul păpuşii, pun păpuşa lângă mine şi iau în braţe materialele din care le voi alege pe cele cu care voi îmbrăca păpuşa şi le mângâi cu drag, încercând să-mi închipui cum ar arăta fustiţa sau rochiţa...
Şi, ţinând cont de dragostea cu care le lucrez, pot să spun cu o smerenie bucuroasă că păpuşile mele poartă cu ele şi energia iubirii.

Deocamdată, pot pune poză cu doar două dintre păpuşile recent finalizate.. Fiecare păpuşă este unicat şi le pot face pe comandă. Puteţi alege culoare şi lungimea părului, culoarea ochilor, culoarea rochiţei, puteţi opta pentru rochiţe sau fustiţe tricotate. În curând voi adăuga mai multe poze, ca să vă puteţi avea mai multe modele.

Preţul unei păpuşi variază între 80 şi 100 de lei în funcţie de mărimea şi complexitatea păpuşii.
Dacă vă plac şi vă doriţi să cumpăraţi, puteţi comanda la adresa de email frumuseteasimplitatii@yahoo.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Elefant.ro - Premium
Bio-Cosmetics.ro