Vine primăvara

 Vine primăvara?

Iarna se duse de data asta mai repede, credeam noi. Nu a fost o iarnă grea, nici multă zăpadă. Norii ne-au tinut destul de mult companie și nu prea ne-au lăsat să vedem ades fața Soarelui. Poate ca să ne conducă la a ne privi și simți Soarele din interior...

Și cu atât mai mult ne bucurăm când ei se dau la o parte din fața caldei lumini. Așa a fost că după ce zăpada s-a dus, au venit și zilele insorite, totul în jurul nostru bucurându-se. Micile plante curajoase ale începutului de primăvara începuseră să scoată căpșoarele din zăpada, de prin frunze. Mâțișorii tufelor de alun, care stătuseră îndesați toată iarna au început să-și întindă și destindă forma, devenind galbeni și pufoși. La o mică atingere de vânt sau de mână, ei își scututrau împrejur finețea neasemuită a polenului. De pe crengi căzute în frunze, ce putregaiul incepuse să le descompună, au apărut mici creaturi ale regnului ciupercilor, un fel de pâlniuțe albe la exterior și cu un roșu aprins în interior. Nu le cunoaștem, dacă le putem folosi la ceva, însă ne încântă sufletele acele pete purpurii care se văd din zăpadă. Cu timpul s-au mărit și au început să-și deschidă pălăriuțele.  Au răsărit timid pe marginea pârâului și mugurașii florilor de podbal, pe alocuri chiar înflorind.

            După acumularea de vise și proiecte din timpul iernii, am simțit nevoia să ieșim la treabă în grădină, să amenajam, să plantăm. Sunt foarte multe de făcut și încercând să le găsim la toate un loc, ne-am oprit de multe ori privindu-ne: unde le punem pe astea, unde mai plantăm pomi, unde mărim straturile,  spirala de condimente, dar unde încă o gropiță de adunat apă, sau pe unde poteca către casă...  multe multe întrebări, la care doar noi putem da răspunsul. Acum am înțeles pe viu de ce Liubomila si Radomir aveau nevoie de un an să observe, să imagineze, să proiecteze spațiul lor pentru eternitate... Și mult mai multe cunoșteau ei față de noi. Noi ce știm? Puțină permacultură, știm ce ne-ar plăcea să avem pe Vatra noastră, dar nu cunoaștem multe despre plante și cum se potrivesc ele, ce fel de sol, de lumină, de umiditate au nevoie fiecare în parte. Așa că de câte ori ne mai întrebăm care ar fi un loc bun pentru una sau alta, ne găsim parcă în fața unor ecuații de gradul șapte. Știm că vedicii cunoșteau cam nouă mii (9000) de plante și interacțiunile dintre ele. Nouă ne-a sugerat Anastasia să avem în grădinile noastre măcar trei sute de plante perene. Ne-am apucat să facem o listă, însă nu am reușit să trecem de o sută.

 

De ce cunoaștem atât de puține lucruri despre această minunată viață care este pe planeta noastră?

Adesea ne simțim ca niște școlari din clasele primare care vrem să rezolvăm teme de clasa 12.

Dar măcar am pornit, suntem cu mîinile în pământ, semănăm, plantăm, transplantăm. Notăm pentru fiecare zi ce am făcut, desenăm schițe ale straturilor și ce fel de plante am semănat în fiecare loc. Chiar am pus și etichete la fiecare strat, ca să știm la o trecere prin grădină, la ce dată au fost semănate și ce soiuri, ca să putem observa și apoi trage concluziile. Deși la noi primăvara vine mai târziu decât în alte părți, am apucat să semănăm deja din februarie usturoi, puțină ceapă de arbagic combinată cu morcov timpuriu. Apoi am reacoperit totul cu mulciul care era deja pus de toamna.

Apoi am simțit nevoia să modelăm puțin aspectul locului, care pe o parte are un desiș de răchită ce a crescut de-a lungul anilor nestingherit, deoarece de zeci de ani nu se mai locuiește pe aici. La fel este crescută și multă pădurice din pomi care se însămânțează foarte ușor, cum ar fi mesteacănul, plopul, răchita, alunul. Și acești pomi au crescut haotic, adică liber, unde i-a mînat vântul. Deși noi nu dorim să tăiem copaci, decât este necesar pentru încălzire, am ajuns la concluzia că noi chiar trebuie s-o facem, pentru că omul sfințește locul. Adică să modelăm locul după placul inimii noastre, pentru că toate regnurile de sub om au fost date de Creator pentru a-l sluji pe om. Iar omul are responsabilitatea să nu afecteze echilibrul naturii, insă el trebuie să intervină și să modeleze, exteriorizându-și elanul creator, modelând în afară. Chiar dacă ne pare rău să tăiem din răchita crescută si dezlănţuită după bunul ei plac, noi credem de cuviinţă că acelui loc îi vom putea  da o frumoasă infaţişare şi totodată o întrebuinţare , pentru că avem alt plan pentru locul unde aceasta a  crescut pe vremea când omul nu era aici. Acum omul a venit și cu creativitate loc minunat le va găsi la toate, pentru a se bucura. Câte puțin din toate vrem să avem pe locul nostru, o mare diversitate, care să ne încânte toată existența.

Ne-am apucat să curățăm deci o parte din lăstărișul de răchită. Muncă laborioasă, dar pe care încercăm să o transformăm într-o oportunitate. Am observat că în sistemul de permacultură, orice activitate care se face în grădină are mereu cel puțin trei efecte. Noi am  găsit șapte aici:

Obținem un loc curățat unde nu mai creștea nimic datorită frunzișului căzut și putrezit. Apoi va putea lumina iar Soarele acolo.

Căpătăm o mulțime de lemn de foc pentru iarna următoare, astfel protejând de la tăiere alți copaci.

Ne punem la treabă trupurile, mințile, sentimentele, dar și spiritul de gospodar.

Ne vedem materializându-se gândurile și visele.

Lucrând împreună și cu alți vecini se leagă suflete.

Iar apoi, ne putem opri să medităm la minunăția aceasta de Creație. Observăm cum viața revine iar din zăpadă, cum mici plăntuțe firave scot capetele.

Devenim conștienți de puterea și libertatea pe care omul o are, și câtă răspundere ar trebui să poarte omul în faptele sale. Cu o drujbă, un fierăstrău, un topor, în câteva zile poti curăța o zonă în care ani de zile natura a lucrat. Prin faptele noastre, noi  mereu facem alegeri. Și nefăcând, tot alegem. Oricum am da-o tot suntem implicați. Și ce ar trebui sa ne ghideze?

Alegerea noastră cea mai înaltă despre Cine Vrem să Fim.

Alte alegeri pe care le facem conform cu visul nostru este de a ne crea pe locul nostru cât mai frumoase bucăți de grădină, să amenajăm straturi. Terenul nostru fiind ușor în pantă, am găsit cea mai bună soluție să facem terase. Nu ca cele ale lui Sepp Holzer, ci mai modeste, făcute de mâinile noastre, cu sapa, grebla, și cazmaua. Ca sprijiniri am folosit nuiele de răchită. Ce a ieșit veți vedea în articolul următor.

De asemenea am reușit să finalizăm lăcușorul început cu un an în urmă, și deja căpătând ceva experiență ne-am hotărât să mai facem un lac mai mare, să putem chiar înota. Deci un lac cam de 300mp făcut pe lângă pârâu, este un proiect pe care sperăm să-l realizăm anul acesta, dar mecanizat. Și bineînțeles că vom finaliza casa. Mai avem nevoie de un beci, ce va fi aparte de casă. Și un mic acoperiș pentru stupi. Nici stupii nu i-am construit. Dar mai este puțin timp, căci a venit din nou iarna. Ninge 2-3 zile, apoi se topește in alte două, și iar mai ninge. Acum avem iar puțină zăpadă, dar sperăm că după 1 aprilie, să se facă primăvară de-adevăratelea...