25 martie 2013

Alis in tara minunilor

Alice, o româncă de 26 de ani, trăieşte de un an într-o pădure din Norvegia, iar în urmă cu 3 luni a adus pe lume o fetiţă perfect sănătoasă, într-o colibă de chirpici. Alice s-a născut şi a locuit în Sinaia, însă de câţiva ani a decis să trăiască altfel, departe de graniţele ţării noastre. În urmă cu 3 luni, a adus pe lume o fetiţă perfect sănătoasă, pe care a născut-o într-o pădure din Norvegia, acolo unde este casa ei de mai bine de un an. O cunosc personal pe Alice, ba mai mult, îmi este prietenă de la 4 ani:
„Am făcut grădiniţa împreună, am jucat şotron şi prinselea, ne-am completat una alteia în oracol, am fost la olimpiade împreună şi ne-am împărtăşit secrete de adolescente. A fost mereu specială. Altfel. Deosebită. Era ceva în privirea ei, un dor nemărginit, inexplicabil. O fată visătoare, caldă, bună, pasionată de cer, de culori, de joc şi infinit. Citea mult şi iubea mult. La şcoală era privită suspect de colegi, iar integrarea nu i-a fost niciodată uşoară. Orele de curs o plictiseau, erau prea seci pentru ea, prea limitate, prea înguste. Prefera să se retragă în universul cărţilor. Pentru că da, mintea ei ascuţită şi însetată de cunoaştere găsea acolo răspunsuri. Adolescenta rebelă a abandonat liceul în clasa a 11- a, dedicându-se unei poveşti de dragoste pe care părinţii nu au înţeles-o. Rodul acelei iubiri este David, un copil superb care astăzi locuieşte cu tatăl lui, în Sinaia. Acum 4 ani am primit un mesaj de la ea pe Facebook. Îmi spunea că e...prin lume. Că o descoperă şi o celebrează, că şi-a îmbrăţisat destinul şi a ales să trăiască altfel. Şi atunci am înţeles dorul din privirea ei de copil: îi fusese dor să fie liberă. Trăieşte de un an în pădure.”
După un periplu fabulos prin lume, după ce a bifat destinaţii exotice şi a trăit în cele mai neconvenţionale locuri, în aşezări de oameni ce îşi duc existenţa altfel, după alte principii, Alice s-a stabilit în Norvegia. Ea şi iubitul ei, un cântăreţ norvegian ce îi împărtăşeşte crezurile, trăiesc simplu, liber...în pădure. Nu folosesc bani, nu cred în sisteme, în guverne şi politică, nu consumă carne şi nu sunt dependenţi de confort şi lux. Drept urmare, cei doi locuiesc într-o colibă pe care şi-au construit-o singuri în două săptămâni. Se încălzesc cu lemne şi beau apă din râu. Nu îşi fac vaccinuri şi nici controale medicale, dar iubesc natura şi fac tot ceea ce le stă în putere să o salveze. Cultivă legume, reciclează, militează împotriva poluării şi a încorsetării gândirii de către un sistem bolnav şi a manipulării în masă. În pădure au un laptop ce se încarcă de la baterii solare şi, un mic compromis al tehnologiei, un stick pentru Internet. Aşa ţine Alice legătura cu David, copilul rămas în România. Nu l-a abandonat cum ar crede unii, ci l-a lăsat să aleagă stilul de viaţă pe care şi-l doreşte. Copilul vrea să trăiască alături de tată, iar, de curând, şi-a exprimat dorinţa să vină în Norvegia să o cunoască pe surioara lui. Fetiţa născută în pădure Micuţa de 3 luni a fost născută de Alice în pădure. Da, aţi citit bine. Alice a adus-o pe lume asistată doar de iubitul ei. Fără pastile, anestezii, medici sau mediu steril, epidurală sau moaşe. Aio este un copil perfect sănătos, iar mama se simte extraordinar. Ce curaj, ce nebunie, ce inconştienţă ar spune unii!

Foto: Micuta la câteva zile de la naştere, şi tatăl ei

Articol preluat din revista Unica

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Elefant.ro - Premium
Bio-Cosmetics.ro