13 ianuarie 2012

Cat de mult inseamna, cat mai putin?



            Timp de aproape doi ani am locuit la oras intr-o casa neracordata la reteaua electrica. Nu dorisem acest lucru. Asa s-a intamplat. La fel ca majoritatea caselor ce se construiesc acum, casa noastra era din  conceptie o casa-dependenta-de-electricitate.

10 ianuarie 2012

A fost odata...

       

        Se petrecea in vremea cand Pamantul se simtea foarte bolnav datorita actiunilor lipsite de iubire ale oamenilor pe care el ii hranea si sustinea. Acest minunat Pamant creat de Tatal pentru iubitii lui oameni.

Dar tot El ne-a trimis-o pe Anastasia, care stia ca doar iubind oamenii si Pamantul, putea sa-i ajute. Ea care in arzatoarea-i dragoste pentru Viata,  crede ca poate sa ne salveze de la nebunia propriilor noastre actiuni, aratandu-ne puterile ce stau dorminde in noi si pe care trezindu-le, cu iubire, vom putea schimba frumoasa noastra planeta intr-un Rai. Spatiile de Iubire ale oamenilor treziti, reusind prin exemplul lor sa-i trezeasca si pe altii...
                             
                                            *** 
          Simtind ca locul meu nu este la oras, la sfarsitul anului 2009 am pornit in cautarea si intelegerea conceptelor: comunitati ecologice, case ecologice, energii regenerabile, viata sustenabila, permacultura. Am cautat sa inteleg diferenta dintre viata satului romanesc asa cum o stim si modul de a trai constient, care sa sustina Existenta. Presimteam ca in aceasta directie as putea gasi raspunsul la intrebarea:         Incotro este iesirea umanitatii azi?
In paralel am inceput cautarea unui loc minunat,  unde alaturi de alti oameni treziti sa incep un mod de viata constient si in armonie cu natura. Am gasit locuri minunate in tara, dar cautarile mi-au mai purtat pasii si in tari straine, cautand un nu stiu ce…, un nu stiu cum…, a nu stiu cui... 

          Apoi am aflat… eram in cautarea Creatorului si a scopului meu in existenta. Prin carti de tot felul citisem unde ÎL pot afla, si cam prin ce lucruri sta, sau cum vorbeste El oamenilor. Si intelegeam cele citite, dar parca nu reuseam sa ma port si sa traiesc ca si cum El chiar ar exista in acele locuri si feluri, ca si cum El nu ne-ar raspunde la cereri, dupa cum promisese. Îi simteam prezenta in natura, Îl puteam vedea in maretia tuturor creatiilor, a tuturor vietuitoarelor si plantelor. Simteam prezenta si mâna Sa in acestea, la fel si in minunata manifestare a nesfarsitului Univers. Simteam de multe ori si-n propria-mi viata cum unele evenimente se petrec fara sa pot intelege cu mintea cum au fost posibile...
Şi totusi… cum puteam sa depasesc doar acest statut de observator al celor ce mi se intampla, si sa am curajul, siguranta, certitudinea, ca El ar putea sa-mi raspunda la cererile mele… cereri omenesti, dealtfel?
Cu mare putere vietuia în mine ideea ca noi suntem creati de El, dar cumva suntem asa de mici… Şi chiar daca puteam sa-i cerem orice, noi suntem prea mici si ar trebui sa ne fie frica de El. Asa fusesem invatati. Poate ca nici nu ma consideram demn de ceea ce ceream, ce eram eu - un biet Om. Dumnezeu are lucruri mult mai importante de facut decat sa-mi dea mie ceva bani, sau o iubita asa cum sufletu-mi dorea, sau o comunitate de oameni minunati care impreuna sa poata trai in bucurie si armonie cu mareata Sa Creatie. Desi nu as fi cerut lucruri “rele”. Astfel ca pe langa credintele primite de la societate in ceea ce-L priveste, mai aveam si ceea ce pot numi lipsa de credinta. Adica El, Dumnezeu, nu ar putea sa-mi implineasca mie cererile, desi a promis ca daca cerem ne va da, unde batem ne va deschide si daca vom cauta vom gasi. Deci eu Omul, care pot sa-mi tin promisiunile facute, Il credeam nevrednic de asta pe El, Creatorul. Reiese de aici ca eu puteam face ceva ce El nu ar putea face, decat eventual in anumite conditii... 
          Cam mare putere aveam eu Omul, in comparatie cu El...Dumnezeul...  

     Ajungand cu intrebarile si observatiile pana aici, m-am simtit ridicol si parca-l vedeam privindu-ma, razand protector ca un tata care priveste o pozna a fiului. Dar ce m-a adus in starea sa-mi pun astfel intrebarile si sa observ evidentele actiunilor si credintelor noastre? O carte! Si acum realizez ca acea carte a ajuns la mine ca raspuns la cererea mea de a afla Adevarul: “Conversatii cu Dumnezeu” – Neale Donald Walsch
***
Ianuarie 2011.
Doua prietene mi-au povestit despre Anastasia si vizita lui Megre in taiga. Cuvintele lor m-au patruns, simtind in spatele lor o mare putere, desi povestea parea doar o poveste... Povestea lui Megre si a Anastasiei nu-mi dadea pace, simteam “ceva” in ea, asa ca in Anglia fiind, am cerut unei prietene sa-mi trimita primele doua volume. Le-am citit pe nerasuflate. Apoi viata si cautarile mele s-au schimbat. Am simtit ca acela era raspunsul cautarilor mele de o viata. Am simtit ca AM GASIT! 
     Ajuns inapoi in tara am comandat si citit toate cele opt volume deja publicate in limba romana, din seria Cedrii Sunatori ai Rusiei. Nu mai aveam stare si am inceput astfel sa caut oameni şi locuri unde am fi putut stabili spatiul comunitatii ce o aveam in suflet si-n vise.
Visul Anastasiei devenise si al meu.
Înainte de a porni la drum, am facut ceva ce mai incercasem in viata si daduse rezultate. M-am gandit sa formulez o imagine a locului si a comunitatii pe care o visam, crezand ca puterea cu care investesc aceasta imagine va duce la materializarea ei, prin vointa Divina. Am creat imaginea si am scris-o intr-un caiet: (Mai 2011) 

   “Iubire atotcuprinzatoare, inspira-ma cum sa fac sa gasesc pe Pamant locul unde sa-mi creez Spatiul de Iubire, pentru mine, iubita mea, copiii si nepotii mei. Paradisiac sa devina acel loc, care intr-o frumoasa zona de deal, cu multi pomi, flori, animale si apa curgatoare, sa fie. Indruma-ma degrabaiubita mea, copiii si nepotii mei. Paradisiac sa devina acel loc, care intr-o frumoasa zona de deal, cu multi pomi, flori, animale si apa curgatoare, sa fie. Indruma-ma degraba spre acel loc. Iubire atotcuprinzatoare, indruma-mi mie pasii spre acei oameni care pe acest Pamant, cauta al Creatorului vis sa traiasca si impreuna un loc minunat si fericit sa duram.
 Si mai indruma-ne unul catre altul pe mine si pe femeia care asemeni mie este, care simte si voieste-n fericire si bucurie al nostru Spatiu de Iubire sa faurim. Amin”



     Doar odata am scris aceasta afirmatie-dorinta calauza, apoi m-am luat cu pregatirea cautarilor spre Muntii Apuseni. În cautari au mai fost si alti cunoscuti sau prieteni. Desi nu aveam cu totii aceeasi imagine asupra viitoarei comunitati, ne-am inteles de minune in acea dubita Hippie care ne-a purtat timp de trei saptamani. Am vizitat mai mult de douazeci de locatii in minunata noastra tara, si multe erau foarte frumoase, insa lucrurile nu se legasera pana la capat. Pâna cand mai multe “coincidente” au facut sa gasim locul. Doar aici la Valea Curcubeului, am simtit ca sunt acasa. Si pentru prima data am spus “aici este”. 
                                            *** 
     
Ocupat cu treburile, si implicat mult in procesul cautarilor, uitasem de imaginea calauza pe care o scrisesem pe un caiet cu cateva luni in urma. “Intamplator” am dat peste ea intr-o frumoasa zi insorita de octombrie, tocmai aici in deosebitul si frumosul loc pe care sufletul meu il simtise “acasa”. Am fost ca trezit dintr-un somn adanc: locul in care ma aflam era descris in viziunea mea exact, desi in realitate cu mult mai frumos decat sperasem, “oameni frumosi“ incepusera sa vina sa se alature, iar multi altii se interesau si ne vizitau. Deci s-a petrecut aievea: 

Ce am cerut am primit, daca am cautat am gasit, 
unde am batut mi s-a deschis.




 
        

    



Trezire

      Un tata a observat ca baiatul lui se furisa in fiecare zi, un anumit timp, in padurea din apropiere. Tatal a inceput sa se ingrijoreze. Ce-ar putea sa faca baiatul acolo, in padure?
Elefant.ro - Premium
Bio-Cosmetics.ro